Arta e acolo unde o creezi!

Protetica

Protetica este o ramură a stomatologiei care se ocupă cu reconstrucția unuia sau a mai multor dinți prin lucrări protetice fixe (coroane și punți dentare) și lucrări protetice mobile (proteze parțiale sau totale).

În clinica Doctor Ilieș Dental Clinic prepararea bonturilor protetice (șlefuirea dinților) se face doar prin metoda cu pag, iar amprentarea se face cu materiale predozate în cartușe speciale (se evită erorile de dozaj), aceste lucruri ne permit refacerea unui dinte în aspecte și volum sau natural, fără a crea iritații ale gingiei.

Medicii și tehnicienii dentari ai clinicii Doctor Ilieș Dental Clinic realizează întreaga gamă de lucrări protetice fixe și mobile:

  • Lucrări protetice (coroane, punți dentare) integral ceramice (fără suport metalic);
  • Lucrări protetice metalo-ceramice;
  • Lucrări protetice din ceramică pe suport de zirconiu;
  • Lucrări protetice din materiale nobile (AUR);
  • Lucrări protetice pe implanturi;
  • Fațetări ceramice sau compozite;
  • Incrustații din materiale nobile sau ceramică (INLAY, ONLAY, OVERLAY);
  • Proteze scheletate clasice sau cu sisteme speciale;
  • Proteze și punți pe implanturi;
  • Proteze mobilizabile;
  • Tratament de echilibrare ocluzală.

Lipsa unui dinte sau a unui grup de dinți lasă un loc liber pe arcadă și poate produce tulburări fizionomice, fonetice și masticatorii, tulburări care pot determina afecțiuni parodontale, articulare sau digestive. Când un dinte are o carie prea mare, atunci el va trebui acoperit cu o coroană dentară ca să poată rezista în continuare la presiunea masticatorie. Dacă dintele nu poate fi salvat și este extras, spațiul lipsă poate fi completat fie printr-o lucrare protetică, punte dentară pe care noi o putem realiza în mod clasic sau prin intermediul tehnologiei computerizate CAD-CAM, fie cu ajutorul unui implant dentar.

Coroanele și punțile dentare sunt lucrări protetice fixe. Dacă numărul de dinți pierduți este mare, se confecționează o proteză dentară care trebuie îndepărtată zilnic pentru igienizare.

Coroane ceramice pe suport de zirconiu
 
Alege restaurări estetice care folosesc zirconiul dentar!


Utilizarea zirconiului în protetica dentară a inovat în ultimii ani conceptul de zâmbet natural și durabil, coroanele metalo-ceramice fiind înlocuite cu coroane de ceramică pe suport de zirconiu. Zirconiu este un material foarte dur, de culoarea dintelui care, spre deosebire de metal, nu se toarnă și nu este prelucrat manual în laborator, ci este frezat computerizat prin tehnologie CAD CAM. Acest lucru permite o mare precizie și o potrivire perfectă pe bontul protetic. Pe acest schelet se pictează manual ceramica de către un tehnician ceramist. Coroanele din ceramică pe suport de zirconiu sunt mai ușoare decât cele pe suport metalic, deci acomodarea cu noile lucrări protetice se realizează mult mai repede. Acest lucru este foarte important în special în cazul punților dentare cu multe elemente.

Nu există pacienți alergici la acest material, este biocompatibil și bioinert.

Datorită complexității, realizarea unei coroane de zirconiu - ceramica durează ceva mai mult decât una metalo-ceramică (clasică), însă permite o reabilitare perfectă și obținerea efectului maxim de naturalețe.

5 avantaje pentru a alege coroane ceramice pe suport de zirconiu

  • Zirconiul este un material perfect biocompatibil, nu provoacă nici un fel de alergie;
  • Zirconiul este translucid, lumina trecând prin coroană întocmai ca prin dintele natural, fiind astfel cea mai recomandată variantă din punct de vedere estetic;
  • Zirconiul are o foarte mică afinitate la placa bacteriană;
  • Precizia lucrării ceramice din zirconiu este garantată de realizarea structurii interne de către computer prin tăierea dintr-un bloc solid de oxid de zirconiu, frezarea computerizată a coroanei CAD CAM;
  • Oxidul de zirconiu este un material extrem de rezistent, utilizat și în medicina generală (de ex. pentru proteze de șold).

Protetică fixă

# Denumirea operațiunii Onorariu
Lei (RON)
1 Coroană / intermediar metal - compozit CERAMAGE 200
2 Coroană parțial fizionomică (metalo-ceramică) CCS 300
3 Coroană total fizionomică metalo-ceramică CCS 350
4 Coroană / intermediar metalo-ceramică HERACERAM 400
5 Coroană / intermediar metalo-ceramică GC INITIAL 450
6 Coroană / intermediar ceramică / ZIRCONIU / dinte 900
7 Coroană integral ceramică E-MAX 1000
8 Faţetă ceramică (VENEER) 1200 - 1600
9 Coroană / intermediar ceramică / aliaj nobil / dinte (+cost AUR platinat) 400
10 Incrustaţii - inlay - onlay - overlay - Composit 300
11 Incrustaţii - inlay - onlay - overlay - AUR (cost aur separat) 600
12 Incrustaţii - inlay - onlay - overlay - ceramică presată E-max 900
13 DSD - DIGITAL SMILE DESIGN 450

Protetică mobilă

# Denumirea operațiunii Onorariu
Lei (RON)
1 Proteză totală / arcadă 700
2 Proteză parţială acrilică cu croşete 700
3 Proteză flexibilă parţială 800
4 Proteză provizorie 700
5 Proteză scheletată cu croşete 1500
6 Proteză scheletată cu sisteme speciale de ancorare: (CEKA, BREDENT, RHEIN, ANCORVIS)(bară dolder, capse, culise) de la 2600
7 Proteză parţială unidentară - KEMENNY 150
8 Telescop galvano începând cu 1200

Digital Smile Design

zâmbetul perfect pentru tine

Această procedură presupune doar o simulare a unui zâmbet, și prin urmare nu este dependentă de existența plombelor și a coroanelor ...

Implant dentar

Implant dentar fast & fixed

Implantul dentar reprezintă rădăcina unui dinte artificial, având forma unui șurub, care înlocuiește un dinte lipsă. Materialul din care este realizat ...

Oferta lunii

În luna november oferta noastră este la ALBIRE PROFESIONALĂ + CHIT DE MENTENANȚĂ.

În loc de 1200 lei veți plăti doar 1000 lei.

Fațete ceramice

Estetica dentară la ea acasă!

Fațetele ceramice sunt foițe subțiri de ceramică foarte rezistentă care se lipesc pe suprafața dinților după șlefuirea unei suprafețe foarte subțiri ...

Zirconiu

Zirconiul este materialul de elecție ales pentru realizarea coroanelor dentare. Datorită biocompatibilității superioare, precum și a calităților fizice și estetice excelente, ceramica integrală ...

Albire profesională în cabinet

În clinica noastră sistemul de albit profesional este Zoom! – o procedură de albire a dinților sigură și foarte rapidă, avansată ca tehnologie ...